Reverie

Message for the Hearts of Sand


Writing this post has crossed my mind when I've discovered that some people have turned money making into a hobby. Having money is really not a bad thing at all, but the way people spend it, now that's a problem!

Every now and then I hear people talking about recession, poverty and third world expansion. In fact, billions are spent by third world belongers just to sustain life - they buy food, cheap clothes and medicine. Money has come to rule their very existence; if they don't have money, they die. Talking about clothes: how many African villages would a Versace dress feed? How much medicine could a Loius Vuitton bag buy for children with leukemia? Or would Paul Smith be willing to buy books for children in Asian villages?

If there is no P.R. affiliated to their "welfare", then no! There will be no welfare. Children starve, remain uneducated, fight diseases and eventually die.  I sometimes think that being a billionaire is not the most important thing. You become a corporation and lose your humanity. Your brain is money, your heart is P.R. and your faith is profit.

I'm not a communist; I'm not saying that everyone should have equal money. I promote self affirmation and individuality.

BUT

I strongly believe that, instead of going to a village with a sack of flour or rice and take some journalists to write about your "good deed", as a politician you could give those people the means to produce their own supplies
I wish I could see and artist preoccupied with funding schools instead of going to Africa and sharing their CDs to children while enjoying a Safari ride
I still hope there are churches who really support sinisters whether they are believers or not instead of giving second hand clothes to poor people to convert
I encourage scientific progress, yet I can't understand why we are continuously making bombs to protect the planet

... And yes, I know I'm a dreamer and those things will never really exist...
Wait a minute: don't dreams come true if you believe in them? Don't they become real if you pursue them?
My dream is too big; it involves you as well, so help me! Make it OUR reality.

Open Letter

In Attn.:
Chronos, C.E.O. of Universal Time
and
Destiny, Project Manager of Universal Ordinate Chaos




Dear fellow governors of my life,


I am very happy with your collaboration, which lead me here and now. Had you not worked out a favorable situation, I would have never had the chance to see daylight. I am totally overwhelmed by the abundance of resources and opportunities you have provided for me.

However, there are a few requirements I dare of you:

There have been quite a few days since you and Madam Destiny have prevented me from taking any short breaks to see the sun; I would like to thank you for keeping me safe from radiations. Then again, my social life has registered a huge decrease of intensity from very active to merely inexistent.
I lay my trust in you ..well.. at least most of the times, so I strongly believe this is for my own good.
I also hope that you appreciate my patience and acceptance of Universal kicks in the bottom.

So, dear Chronos, could you please take Einstein's theory for granted and make time a little more relative... towards expanded? There are so many things your complice Destiny has provided for me and I would like to take my time for all of them, including sleeping more than 2 hours per night, enjoying my meals instead of eating them in a hurry, raising my social activity level and being highly efficient at work.
And, dear Destiny, could you please keep in mind that time is my healer and also my killer?
I am sure we can work this out!

Sincerely and inevitably yours,
The Little Stressed Somalian

Homo Vamaiotus

Fosnet de amintiri. Un sirag colorat de trairi amestecate cu imagini intiparite pe retina mi se deruleaza acum in minte ca un scurt-metraj in stop motion.
Rasarit dansant. Bulbul de foc imi face cu ochiul. 
Delfini.
Prima data cand i-am vazut in libertate. Vai, cat sunt de frumosi! Inoata atat de aproape de tarm incat am intins mana spre ei.
Umbrele de ora 6 beau cafea.
Zambesc pe dinauntru si se vede in afara.
Am soarele pe piele. Din nou. Nisipul mi-e inca in tenesi. Poate o sa invat odata cum e sa... fractura de gand.
Ma intorc iar pe un drum nou. In reverie sunt inca in apa si plutesc cu delfinii. Deriva frumoasa. Nu stiam ca esti aici.
Numar zile.
Azi impachetez. Din nou. Azi n-am chef de cuvinte. Vorbeste-mi fara ele. Alinta-ma cu firea. Azi suntem.
Maine imi car lucrurile. Din nou. Maine e asa de departe ca uit de el. Maine nu stiu cine suntem.
Poimaine voi fi un om linistit. Te voi numi "Poimaine". Imi place cum suna.

Wazaaaaaaaaaap?

"Buna! Ce faci?"

Urasc intrebarea asta - si e inevitabila. Asa iti incepi conversatia. E atat de stresant de comuna incat ti-a intrat ca automatism in vocabular. La randul meu, pe cat de mult o urasc, pe atat de des o folosesc. Nerostita e ca si cum s-ar transforma untr-un nod gigantic in gat al carui scop suprem este asfixierea celui care-l tine "prizonier".
Ce sa fac? Nimic nou. Evident ca stii asta. Si eu stiu acelasi lucru despre tine. Totusi.. ne intrebam unul pe celalalt fara sa mai ascultam raspunsul.
...si mint:
"Bine. Tu ce faci?"
Predictibil. Acelasi lucru l-am facut ieri. La fel voi face maine cand ma vei intreba din nou.

Daca toti facem bine, atunci de ce inca mor copiii de foame in timp ce producem armament? De ce ne roade problema incalzirii globale in timp ce privim nepasatori la gunoaiele din jur? Nu candidez pentru Miss Univers, asa ca voi lasa pledoaria despre pacea mondiala si raiul pe pamant pentru o eventuala ocazie viitoare. Te-ai prins oricum ce-am vrut sa punctez.

Daca ar fi sa raspund sincer, mi-ar lua o viata intreaga sa descriu miscarea muschilor faciali, sa-ti explic conexiunile facute de neuronii mei (surprinzator, am mai multi!), sa-ti povestesc despre toate clipele petrecute dinainte sa ridic receporul si sa ma astept sa tii minte.
Ce sa fac?
"Bine. Tu?"

LOVEly Day

Teoretic, nu ar trebui sa existe o zi anume in care sa se sarbatoreasca dragostea. Practic, exista. Noi romanii suntem mai cu mot decat restul omenirii si avem doua asemenea zile - ca ne place sa "imprumutam".

Pentru cel putin una dintre ele ma bucur ca exista. DA! Ma bucur ca s-a gandit cineva sa "inventeze" Dragobetele.

Va bateti cu caramida in piept ca nu e nevoie de o zi speciala a iubirii si ca va dezgusta consumerismul degenerat la cote insuportabile.
Pai bine, distinse domn, dar cand a fost ultima data cand i-ai facut iubitei tale o surpriza placuta (asta in cazul in care exista Ea, nu stai toata ziua sa freci menta pe playstation visand cu ochii umezi de vitel la poarta noua ca vei fi un "hecar" invidiat de dujamii care este)? "Pai cum - ce nevoie are femeia de mizilicurile astea?"
Iar tu, onorabila, cand a fost ultima data cand i-ai facut Lui o surpriza placuta fara sa-i ceri nimic in schimb? "Pai cum.. nimic in schimb? Unde-i echitatea?" - te-ntrebi. Dar, oare, sa iubesti nu inseamna sa daruiesti fara sa astepti ceva in schimb?

Iti iubesti fratele, parintii, prietenii, aproapele, visele, copiii, hamsterul, pisica, vecina de la 2, colegul de birou, fata de la pagina 5, amintirile din Bangladesh? Iubest, asadar? Foarte bine! E Dragobete si pentru tine azi.

Ador batraneii care, desi garboviti de ani si greutati, merg pe strada tinandu-se inca de mana. Mai avem multe de invatat de la ei.

Te invidez

...pentru visele marunte cu care iti alimentezi fericirea de moment
pentru ca iubesti - si va e de ajuns
pentru ca ai intrebari care isi gasesc raspunsuri simple
pentru ca fiecare zi e o dulce rutina a ceea ce numesti "viata ordonata"
pentru ca ai locul tau
pentru ca esti mic ...


Eu am uitat. Ma simt mica

Christmas thoughts

Ma gandeam ca imi place sa daruiesc.
Ma intrebam daca imi place mai mult perioada care se apropie- Craciunul - sau perioada pe care o traiesc acum - pregatirile pentru Craciun.
Ma gandeam ca toata lumea se gandeste la asta asa ca...
Ma gandesc acum la altceva.

Si ce poate fi mai inoportun si mai dement decat un .... ZOMBI?!



Intrebare de baraj: de ce toti zombi de pe planeta sunt niste neni si tanti in curs de descompunere care nu se mai descompun niciodata si carora le e foame tot timpul?
Nu-mi pot imagina cat de ciudat ar fi ca - in loc de viata de apoi cu virgine blonde potrivit Coranului si cu capre sfinte care dau bere din ugere potrivit Valhalei - in "viata" de apoi sa fiu o mortaciune bulimica. Bun. Asta nu-i nimic in comparatie cu faptul ca voi vrea sa fiu si canibala. De ce Canibala? Pentru ca, fireste, ca orice mortaciune vesnic infometata (de parca toti am origina din Somalia) nu m-ar multumi o salata de brocoli, nu?! Am nevoie de proteine si grasimi ca sa pot sa imi continui existenta SF in violenta, degradare, instinctualitate si haos.
Totusi... am incercat sa imi imaginez un zombi vegetarian. De ce nu pot fi zombi vegetarieni? Nu stiu cine ar fi cel mai potrivit candidat penru aceasta titulatura, dar, oricum, as inclina balanta catre anorexice.
Da! Ele ar trebui sa fie. Iti dai seama de mega ironia soartei: toata viata sa te feresti sa mananci pentru ca vrei sa slabesti, iar dupa viata sa devii exact opusul existentei tale. Ce faci atunci? Mananci brocoli si bei in continuare Evian?
Mai mult decat atat: de ce un zombi nu poate avea iq-ul mai ridicat decat cel al unui caveman?
Care este, pana la urma, modalitatea de a deveni un zombi? Nu, nu e gripa porcina. De la aia te tratezi sau mori si-atat. In ultima perioada au luat-o razna toti cu filmele cu zombi si stiri gen "ora 5" privind realitatea apocaliptica in care traim.
BAAAAAAAAH!! La ora cinci nu trebuia sa servim ceaiul englezesc? Ce mama craacului se petrece aici?