Ma uit in oglinda si ma intreb daca ce vad sunt cu adevarat limitele mele de materie: juma' de buletin subponderal de un metru si-un picior de broasca cu mainile ridicate si catzarata pe ziar.
Daca lumea se rezuma la reactii chimice si legi fizice.... daca timpul este de fapt o iluzie a relativitatii si daca mama natura ne prosteste in continuare ca iubim pentru a procrea... atunci nimic din ceea ce vad nu e real si totul e la fel de la locul lui si de adevarat ca propria-mi fiinta.
Dar daca traiesc si altfel..? Daca moleculele mele traiesc intr-un tricou al "Lui", daca sunt prinsa intr-o fotografie, sunt un numar dintr-o retea de telefonie, un cuvant pe o pagina, o amprenta, o umbra peste musuroiul de furnci ori parazitez amintirile cuiva?! Daca toate "eu" sunt atat de raspandite in intreaga lume, atunci in fiecare zi respir suflete si ma las respirata de ele. Citind asta, tu faci acum parte din mine, iar eu ma imprim pe sinapsele tale.
Partea nasoala in totata treaba cu interconectivitatea e ca ... nu ti se da posibilitatea sa alegi. Esti poate in mintea unui om pe care nu il vrei in preajma, te apasa amintiri si probleme ale altora pe care nu vrei sa le auzi, iti umpli firea si timpul cu detalii de comportament pe care nu le agreezi la altii, dar le faci fara sa vrei pentru ca s-au imprimat in tine...
Cine esti tu? CE esti tu, materie?... si cine vrei sa fii?
