Demult n-am mai trait senzatia unui copil care asteapta cu nerabdare sa deschida cadourile de sub brad. Ieri, desi n-a fost nici pe departe Craciunul, am primit cateva cadouri superbe din partea Fortunei.
Primul avea un iz de scoala veche. Am fotografiat pe film, m-am lasat fotografiata si am zambit pios oranj-albastru.
Ma tot batea gandul de cateva zile sa vizitez o biserica. Scopul nu ar fi fost acela de a colecta virusi de pe geamurile icoanelor preapupate, ci pur si simplu de a-i da binete Androginului; un fel de "sunt un mare fan al operei tale, multumesc pentru autograf". In completarea lui Olimpus OM-10 a venit descoperirea unui asemenea loc, ctitorit prin 1800 si ceva, pe o straduta paralela cu Teatrul de Comedie. Superb loc! Cum, totusi, tocurile de 13 si drumul in lucru cu escavator cu tot nu fac un mix bun, am apelat la posibila hernie a posesorului aparatului de scoala veche sa ma treaca "prapastia". Nu-i de mirare ca a trebuit indulcit momentul cu profiterol apoi.
Zmeura pe frunze gigantice de menta era inghetata, insa pofta a fost atat de mare, incat nici macar dintii n-au mai protestat la vanilia sub zero grade din pahar.
Carturesti.
Discursuri predictibile am mai auzit, insa acelea au fost expuse frumos. Asa am aflat ca limba romana are in jur de 160 000 de cuvinte, dintre care oricine altcineva in afara de Patapievici foloseste in medie 6000 de-a lungul intregii vieti. Actorul grabit care ne explica noua, devoratorilor de arta vorbita, cum sa povestesti prin teatru m-a recunoscut mai tarziu in MTR (Muzeul Taranulu Roman). Am fost la piesa lui. Am ras, am stat pe ganduri, am ras din nou si m-as mai duce.
Astazi m-a trezit Aretha Franklin: "I'll say a little prayer for you". A inceput sa cante de indata ce mi-am pornit calculatorul, asa ca am zambit din nou.
