"Buna! Ce faci?"
Urasc intrebarea asta - si e inevitabila. Asa iti incepi conversatia. E atat de stresant de comuna incat ti-a intrat ca automatism in vocabular. La randul meu, pe cat de mult o urasc, pe atat de des o folosesc. Nerostita e ca si cum s-ar transforma untr-un nod gigantic in gat al carui scop suprem este asfixierea celui care-l tine "prizonier".
Ce sa fac? Nimic nou. Evident ca stii asta. Si eu stiu acelasi lucru despre tine. Totusi.. ne intrebam unul pe celalalt fara sa mai ascultam raspunsul.
...si mint:
"Bine. Tu ce faci?"
Predictibil. Acelasi lucru l-am facut ieri. La fel voi face maine cand ma vei intreba din nou.
Daca toti facem bine, atunci de ce inca mor copiii de foame in timp ce producem armament? De ce ne roade problema incalzirii globale in timp ce privim nepasatori la gunoaiele din jur? Nu candidez pentru Miss Univers, asa ca voi lasa pledoaria despre pacea mondiala si raiul pe pamant pentru o eventuala ocazie viitoare. Te-ai prins oricum ce-am vrut sa punctez.
Daca ar fi sa raspund sincer, mi-ar lua o viata intreaga sa descriu miscarea muschilor faciali, sa-ti explic conexiunile facute de neuronii mei (surprinzator, am mai multi!), sa-ti povestesc despre toate clipele petrecute dinainte sa ridic receporul si sa ma astept sa tii minte.
Ce sa fac?
"Bine. Tu?"
