"Mergem? Hai sa mergem!"
Rostesc apoi cuvantul ala care-i place atat de mult, ma ia in brate, il leg de mine,e frumos si nerabdator, zambesc si mergem. Pentru el e important sa fim asa. Pentru mine e important sa se bucure.
Ii acord libertate; avem nevoie de ea pentru ca, desi "zburda" nepasator in fericirea lui, mereu se intoarce cand il chem; ador loialitatea lui. E singurul caruia ii acord atata libertate incat nu stie ce sa faca cu ea.. si se intoarce mieros la picioarele mele. De fiecare data.
L-am invatat sa nu discrimineze - pentru noi nu exista rasa. Azi i-am prins o farama de zambet strengaresc dupa ureche si l-am lasat, ca de obicei, sa creada ca e numai a lui.
Un ghemotoc cu par de foc si migdale-n loc de ochi ne privea cu drag.
"Hai cu noi!" si nu s-a lasat asteptat.
Au urmat altii: unii se dadeau mari cu hainele lor, altii pareau manierati. Am intrat intr-o discutie despre "tineretul din ziua de azi" cu un gerovital garbovit pe toate partile. Anii si grijile l-au facut sa-i pese:
"Dar stiti, e o chestiune de rasa, domnisoara, iar eu chiar fac diferenta si-mi pasa de asta!" Apoi JEAP! Una peste ochi ghemotocului roscovan.
"Mergem? Hai sa mergem!"
"Plecati? Dar ati ramas asa putin..."
"Tocmai mi s-a facut sila de 'iubitorii'
- Ce rasă e?
RăspundețiȘtergere- Păi să vedeţi... e maidanez imperial.
- Parcă e corcitură. Cu pechinez?
- Nu, dom'le, e metis. Cu cihuahua.
- Aaaa... şi cum îl cheamă?
- Păi îl chema Bănuţ, da' am aflat că e fată, deci Bănuţa.
- Şi de unde l-aţi procurat?
- De pe stradă. Căutam bănuţi norocoşi apoi mi-a ieşit în faţă. Noroc chior.
- Da' are carnet de sănătate care să ateste că e metis cu cihuahua?
- Da' dumneavoastră aveţi acte că sunteţi o fiinţă umană cu suflet de om?
Scuze de intruziune Miki, să ai un 2011 plin de împliniri. Detalii (nu tu, băh!) la jurnal: http://hi5.com/friend/p85279542--D%C2%AEACO--html
Privindu-va cum zbur(d)ati pe vinele vietii, de la an la an, fara geam (doar o gaura fara de chei), indiferent de "rasa, carnet sau sanatate", raman mereu intre 2 fanioase sticloase - cum ca-s doar "impaietura"! Si ca, din teama de prea mult im/perfect, doar va privesc absent si pierdut in sine joaca. Si as vrea sa inteleg. Doar ca.. (vanitatea)
RăspundețiȘtergereDe ce simtim nevoia de atata "personal", de ce nu poate fi "impersonal", cu atata iubire de rasa pitzzi si trendy... Nu discriminati gerovitalul, ochii care te fac sa zambesti si nu stii de ce, privirea care te bucura...dar stai, deodata ghemotocul simpatic devine egoist, ce se intampla, nu mai inteleg nimic, nu mai raspunde la nimic, ceva l-a alterat si nu vrea sa recunoasca. Se crede acelasi ghemotoc modest, dar deja o spune intr-un fel de zici ca trebuie sa il premiezi pt asta...da, asa e, calitatea a fost denaturata, a devenit, desi nu stie, un simplu punct folosit si confundat intr-o linie. Japp... Piff "go back" in infern. Ma trezesc, ma uit in oglinda si ma ingrozesc ...de ce toata lumea spune ca e un chip dragut, nu ma mai recunosc. Putina apa, un freamat intern, alerg si nu stiu unde, ma uit in jur si nu ma recunosc... si brusc, cafeaua dupa oboseala, poti sa-i spui, ma face sa ma uit in gol si sa ma "nasc" din nou. Ma uit in oglinda, ce sa vezi, ghemotocul nu mai e, pasarea phoenix nu o vad si ma bufneste rasul...
RăspundețiȘtergereCe frumoasa este viata cand nu ai un iubitor de animale langa tine.
Andrei, ai fost doar o anexă în ceea ce s-a chemat proiectul "Miki Happy" şi tu (ca mulţi alţii) ai avut de suferit. Faptul că nu ţi-ai acceptat condiţia de simplă unealtă în jocul meu de-a destinele te-a costat destul... ştiai că odată eşuată lucrarea nu mai aveam nevoie de unelte, dar n-ai vrut în ruptul capului să te dai bătut. Vanitatea...
RăspundețiȘtergereGândeşte-te că întrevederea mea de vara trecută cu Ada a durat foarte puţin, tocmai fiindcă nu mai aveam ce să ne spunem. Lipsea liantul, drăcuşorul. Şi de ea mă leagă mai multe amintiri (fapte concret/vizual-afective), nu doar o întâlnire efemeră cu un urs la cota 1200... ata ete. Doare?
Foarte bine dacă doare. Înseamnă că exişti. Iar faptul ca MIki îmi neagă mie existenţa nu-i problema ta, nu-i nici măcar problema mea, e doar a ei ;)
Oricum, uită-te la partea plină a paharului: zbaterile mele de pe agonia mi-au confirmat faptul că pot să scriu. Unde mai pui că au rămas plăcut impresionate o tonă de gagici :))
PS: Miki, ţi-aş fi mulţumit de găzduirea dialogului dacă ai fi făcut-o cu intenţie. Dar cum din voia ta acest dialog n-ar fi avut loc, n-am pentru ce să-ţi mulţumesc :P
Din când, în gând, așa cum ziceam odinioară (în scriere fonetică, între timp m-am corectat), mă mai interesez de oamenii față de care am învățat câte ceva. Din amiciție mută; deseori e mai bine doar să veghezi.
RăspundețiȘtergereȘi cu surprindere aflu, cel puțin acum, că, deși am rămas o nalucă-n umbra trecutului, voit, încă mai sunt pomenit: Dan, e frumos că te mai gândești și la mine, chiar și ca unealtă, experiment sau ce mai crezi tu (închis în trecutul ce nu a vrut să fie); doar că eu nu am mai interacționat.
Păcat că ai ales să excluzi oameni doar pentru că nu ai putut avea unul dintre ei. Sau, cum se mai zice, avem parte de ce dorim. Poate nu ai dorit cu adevărat pe nimeni. Poate. Ai trădat prieteni pentru că ți-a fost tradată o dorință, o iluzie. Îți pasă și nu recunoști, dar accepți anatema indiferenței. Ata ete, cum gânguream. Eu, tu și știi tu cine.
Doar o rugăminte mai am: nu te mai juca și cu alte destine. Înțelegi la ce mă refer, nu e greu de dedus.
Mihaela, scuză-mi lipsa de prezență, dar când nu consider că am ceva constructiv de aportat, prefer să tac și să nu fiu. Poate mai bine învățăm din priviri tăcute. Și fapte văzute din umbră.
Multă baftă în noua carieră!!!
PS: considerați-mă cum doriți. E bine, cât timp mă mai considerați! :)