"Iubitorilor" de animale

"Mergem? Hai sa mergem!"
Rostesc apoi cuvantul ala care-i place atat de mult, ma ia in brate, il leg de mine,e frumos si nerabdator, zambesc  si mergem. Pentru el e important sa fim asa. Pentru mine e important sa se bucure.
Ii acord libertate; avem nevoie de ea pentru ca, desi "zburda" nepasator in fericirea lui, mereu se intoarce cand il chem; ador loialitatea lui. E singurul caruia ii acord atata libertate incat nu stie ce sa faca cu ea.. si se intoarce mieros la picioarele mele. De fiecare data.
L-am invatat sa nu discrimineze - pentru noi nu exista rasa. Azi i-am prins o farama de zambet strengaresc dupa ureche si l-am lasat, ca de obicei, sa creada ca e numai a lui.
Un ghemotoc cu par de foc si migdale-n loc de ochi ne privea cu drag.
"Hai cu noi!" si nu s-a lasat asteptat.
Au urmat altii: unii se dadeau mari cu hainele lor, altii pareau manierati. Am intrat intr-o discutie despre "tineretul din ziua de azi" cu un gerovital garbovit pe toate partile. Anii si grijile l-au facut sa-i pese:
"Dar stiti, e o chestiune de rasa, domnisoara, iar eu chiar fac diferenta si-mi pasa de asta!" Apoi JEAP! Una peste ochi ghemotocului roscovan.
"Mergem? Hai sa mergem!"
"Plecati? Dar ati ramas asa putin..."

"Tocmai mi s-a facut sila de 'iubitorii' de animale"... si l-am luat pe ghemotocul fara rasa cu noi.

...pentru ca mi s-a spus ca tresar in somn sau chitai

Vis cu ochii larg inchisi:

Imi aluneci pe retina tu, farama din mine si tot ce n-am fost. Ma gadila pasii tai prin minte si stiu ca acolo ramai. Tu, suflet strain ce-mi apartii fara sa-ti cer.
Azi am fost cuminte: am visat frumos.
Te stiu de undeva si parca... unde esti? Cuprinde-ma, tu, si mangaie-mi privirea cu ochii mintii tale. ma vezi? Sunt goala...inauntru si nu e loc decat de tine. Inspira-ma - Sunt... porii tai: inchis-deschis, inchis-deschis, inchis-deschis...! Nesfarsita simfone in batai de inima imi canta la ureche. Si tu visezi frumos, nu e asa?
Ne revedem sub pleoape si-n diminetile de-apoi:
tot eu, tot tu - si drag ne e de noi!

Reverie

Message for the Hearts of Sand


Writing this post has crossed my mind when I've discovered that some people have turned money making into a hobby. Having money is really not a bad thing at all, but the way people spend it, now that's a problem!

Every now and then I hear people talking about recession, poverty and third world expansion. In fact, billions are spent by third world belongers just to sustain life - they buy food, cheap clothes and medicine. Money has come to rule their very existence; if they don't have money, they die. Talking about clothes: how many African villages would a Versace dress feed? How much medicine could a Loius Vuitton bag buy for children with leukemia? Or would Paul Smith be willing to buy books for children in Asian villages?

If there is no P.R. affiliated to their "welfare", then no! There will be no welfare. Children starve, remain uneducated, fight diseases and eventually die.  I sometimes think that being a billionaire is not the most important thing. You become a corporation and lose your humanity. Your brain is money, your heart is P.R. and your faith is profit.

I'm not a communist; I'm not saying that everyone should have equal money. I promote self affirmation and individuality.

BUT

I strongly believe that, instead of going to a village with a sack of flour or rice and take some journalists to write about your "good deed", as a politician you could give those people the means to produce their own supplies
I wish I could see and artist preoccupied with funding schools instead of going to Africa and sharing their CDs to children while enjoying a Safari ride
I still hope there are churches who really support sinisters whether they are believers or not instead of giving second hand clothes to poor people to convert
I encourage scientific progress, yet I can't understand why we are continuously making bombs to protect the planet

... And yes, I know I'm a dreamer and those things will never really exist...
Wait a minute: don't dreams come true if you believe in them? Don't they become real if you pursue them?
My dream is too big; it involves you as well, so help me! Make it OUR reality.

Open Letter

In Attn.:
Chronos, C.E.O. of Universal Time
and
Destiny, Project Manager of Universal Ordinate Chaos




Dear fellow governors of my life,


I am very happy with your collaboration, which lead me here and now. Had you not worked out a favorable situation, I would have never had the chance to see daylight. I am totally overwhelmed by the abundance of resources and opportunities you have provided for me.

However, there are a few requirements I dare of you:

There have been quite a few days since you and Madam Destiny have prevented me from taking any short breaks to see the sun; I would like to thank you for keeping me safe from radiations. Then again, my social life has registered a huge decrease of intensity from very active to merely inexistent.
I lay my trust in you ..well.. at least most of the times, so I strongly believe this is for my own good.
I also hope that you appreciate my patience and acceptance of Universal kicks in the bottom.

So, dear Chronos, could you please take Einstein's theory for granted and make time a little more relative... towards expanded? There are so many things your complice Destiny has provided for me and I would like to take my time for all of them, including sleeping more than 2 hours per night, enjoying my meals instead of eating them in a hurry, raising my social activity level and being highly efficient at work.
And, dear Destiny, could you please keep in mind that time is my healer and also my killer?
I am sure we can work this out!

Sincerely and inevitably yours,
The Little Stressed Somalian

Homo Vamaiotus

Fosnet de amintiri. Un sirag colorat de trairi amestecate cu imagini intiparite pe retina mi se deruleaza acum in minte ca un scurt-metraj in stop motion.
Rasarit dansant. Bulbul de foc imi face cu ochiul. 
Delfini.
Prima data cand i-am vazut in libertate. Vai, cat sunt de frumosi! Inoata atat de aproape de tarm incat am intins mana spre ei.
Umbrele de ora 6 beau cafea.
Zambesc pe dinauntru si se vede in afara.
Am soarele pe piele. Din nou. Nisipul mi-e inca in tenesi. Poate o sa invat odata cum e sa... fractura de gand.
Ma intorc iar pe un drum nou. In reverie sunt inca in apa si plutesc cu delfinii. Deriva frumoasa. Nu stiam ca esti aici.
Numar zile.
Azi impachetez. Din nou. Azi n-am chef de cuvinte. Vorbeste-mi fara ele. Alinta-ma cu firea. Azi suntem.
Maine imi car lucrurile. Din nou. Maine e asa de departe ca uit de el. Maine nu stiu cine suntem.
Poimaine voi fi un om linistit. Te voi numi "Poimaine". Imi place cum suna.

Wazaaaaaaaaaap?

"Buna! Ce faci?"

Urasc intrebarea asta - si e inevitabila. Asa iti incepi conversatia. E atat de stresant de comuna incat ti-a intrat ca automatism in vocabular. La randul meu, pe cat de mult o urasc, pe atat de des o folosesc. Nerostita e ca si cum s-ar transforma untr-un nod gigantic in gat al carui scop suprem este asfixierea celui care-l tine "prizonier".
Ce sa fac? Nimic nou. Evident ca stii asta. Si eu stiu acelasi lucru despre tine. Totusi.. ne intrebam unul pe celalalt fara sa mai ascultam raspunsul.
...si mint:
"Bine. Tu ce faci?"
Predictibil. Acelasi lucru l-am facut ieri. La fel voi face maine cand ma vei intreba din nou.

Daca toti facem bine, atunci de ce inca mor copiii de foame in timp ce producem armament? De ce ne roade problema incalzirii globale in timp ce privim nepasatori la gunoaiele din jur? Nu candidez pentru Miss Univers, asa ca voi lasa pledoaria despre pacea mondiala si raiul pe pamant pentru o eventuala ocazie viitoare. Te-ai prins oricum ce-am vrut sa punctez.

Daca ar fi sa raspund sincer, mi-ar lua o viata intreaga sa descriu miscarea muschilor faciali, sa-ti explic conexiunile facute de neuronii mei (surprinzator, am mai multi!), sa-ti povestesc despre toate clipele petrecute dinainte sa ridic receporul si sa ma astept sa tii minte.
Ce sa fac?
"Bine. Tu?"

LOVEly Day

Teoretic, nu ar trebui sa existe o zi anume in care sa se sarbatoreasca dragostea. Practic, exista. Noi romanii suntem mai cu mot decat restul omenirii si avem doua asemenea zile - ca ne place sa "imprumutam".

Pentru cel putin una dintre ele ma bucur ca exista. DA! Ma bucur ca s-a gandit cineva sa "inventeze" Dragobetele.

Va bateti cu caramida in piept ca nu e nevoie de o zi speciala a iubirii si ca va dezgusta consumerismul degenerat la cote insuportabile.
Pai bine, distinse domn, dar cand a fost ultima data cand i-ai facut iubitei tale o surpriza placuta (asta in cazul in care exista Ea, nu stai toata ziua sa freci menta pe playstation visand cu ochii umezi de vitel la poarta noua ca vei fi un "hecar" invidiat de dujamii care este)? "Pai cum - ce nevoie are femeia de mizilicurile astea?"
Iar tu, onorabila, cand a fost ultima data cand i-ai facut Lui o surpriza placuta fara sa-i ceri nimic in schimb? "Pai cum.. nimic in schimb? Unde-i echitatea?" - te-ntrebi. Dar, oare, sa iubesti nu inseamna sa daruiesti fara sa astepti ceva in schimb?

Iti iubesti fratele, parintii, prietenii, aproapele, visele, copiii, hamsterul, pisica, vecina de la 2, colegul de birou, fata de la pagina 5, amintirile din Bangladesh? Iubest, asadar? Foarte bine! E Dragobete si pentru tine azi.

Ador batraneii care, desi garboviti de ani si greutati, merg pe strada tinandu-se inca de mana. Mai avem multe de invatat de la ei.

Te invidez

...pentru visele marunte cu care iti alimentezi fericirea de moment
pentru ca iubesti - si va e de ajuns
pentru ca ai intrebari care isi gasesc raspunsuri simple
pentru ca fiecare zi e o dulce rutina a ceea ce numesti "viata ordonata"
pentru ca ai locul tau
pentru ca esti mic ...


Eu am uitat. Ma simt mica