luni, 2 februarie 2009

ieZperientza de vEatza


Saturday August 9, 2008 - 05:48pm

Ieri a fost o fila bizara a cartii vietii mele de copil rasfatat..

M-am intalnit intamplator cu 5 oameni pe care nu speram sa-i mai vad anul asta. "muah! Muah! Ce mai faci, mai?! - Bine, tu? Ce bine arati.. Ai fost la mare? - Da. De 2 ori si ma mai duc. Hai ca mai vorbim. - Bine, hai. Pa pa!"

In fine.. am fost la film cu Vali si Raluca (s-a strans o farama din fosta brigada de tembeli din liceu - care este.. aa... era ). Am vazut o ditamai cretinatate holliwoodiana careia nici nu m-am sinchisit sa ii retin numele, am schimbat doua vorbe, o maslina si-o atentie cu ei si "Mama, I'm coming home". Iau alt taxi de la Unirii si-l las pe Vali sa-si vada nestingherit de drum spre hotel Parc.

In acest nou taxi primesc cea mai bizara, captivanta, sadica si misto definitie a legii pe care am auzit-o vreodata: "Legea este ca o sfoara: peste ea sar cainii; pe sub ea se strecoara sobolanii; de ea se impiedica boii". Cred ca taximetristul ala a mai spus-o cu aceeasi mandrie aproape intelectuala in zeci de contexte zecilor de alti clienti care probabil ca au ramas la fel de nauciti de inexpectabilul moment :)

Contextul in care am aflat eu aceasta definitie este urmatorul: semafor; masini in stanga si-n dreapta; moace obosite la volan si..... doua prostituate. Imparteau fluturasi cu reclama la nu-stiu-ce cabinet de masaj. Perfect legal. Perfect in vazul lumii. Perfect moral (?) avand in vedere ca femeile isi faceau meseria sub nasurie noastre de oameni cu aspiratii la un stil de viata cosmopolito-office-snobisto-cretino-etc normal.

In tot acest timp ma "semesuiam" cu un tip care, intamplator sau nu, era in Amsterdam - cica orasul cu cele mai putine inhibitii pe metru patrat - fie el, metrul patrat, sub sau peste nivelul marii. Din nou mi-a venit in minte dihotomia dragoste-sex.. Unde se intersecteaza si unde se separa? Unde sunt Ying si Yang si unde sunt Polul Nord si Polul Sud?.. si prostituatele au continuat sa imparta fluturasi la semafor... si eu am continuat sa primesc mesaje de la Bogdan.

Se intoarce duminica seara si - din cate am constatat amandoi - a cam inceput sa ne fie dor unul de celalalt.... ceea ce pe mine ma cam sperie. Daaaaaaaaaaaaa.... stiu! Sunt o mica paranoia ambulanta! Eu si piticii mei aliniati in sir indian pe creier. Neuronul protesteaza vehement din lipsa de spatiu :))

De ce scriu azi despre ieri? De lene .. Ieri mi-a fost lene sa scriu, cu toate ca imi veneau frazele din mers si imi fagaduisem ca de cum ajung acasa ma plantez in fata rashnitei mele de calculator si "butonez" istorioara asta. Azi? Nimic deosebit.. Caldura.. praf.. Diana si zambetul ei, o carte de-a lui Cartarescu citita-n metrou si... cersetorii de la Universitate.

Bizar in insiruirea asta e ca... m-a facut sa resimt toate senzatiile pe care ti le da filmul ala al lui Caramfil.. cum ii zice.. "Filantropica" parca. Pe langa cersetorii de la Universitate era un "mogul" al cersetorilor, "filantropul" ghertoi cu ditamai crucioaica de aur spanzurata de gat. Din acest conglomerat de burta grasa,transpiratie si metal pretios rasuna o voce impunatoare: CE DRAQ?!? Ma aduceti la faliment cum v-ati asezat! TU! Treci acolo. Tu ala schiop .. du-te-n coltul celalalt! Ala sa iasa de aici! Sunteti prea multi la un loc. Nenorocitilor! Nu va duce capu' ala ..." etc etc etc etc ...

si acum finalul apoteotic: imi permit sa-l citez pe Badea: "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest formular NU trebuie luat in seama. Pur si simplu nu am o optiune care sa il poata scoate de pe pagina. Ma scoate el din sarite, asadar.